M-am gândit să reîncep această rubrică la care scriam acum ceva timp: despre fashion designeri și case de modă pe care i-am pus în lista de preferințe. Nu, nu voi sta la povești despre istoria casei de modă X sau unde s-a născut designerul Y (există deja Google-ul și cărțile de istoria modei despre asta). Pur și simplu îmi place să-mi împărtășesc gusturile și eventual să vă transmit ce aduc designerii nou în sezonul ce stă să apară.
Yves Saint Laurent… am reținut numele acesta de când eram în Freiburg, în Germania, la un magazin (Muller, I guess…), unde am văzut și am mirosit un parfum a cărui aromă mi-a rămas întipărită în suflet. Pe lângă flaconul superb realizat, în nuanțe de auriu și violet, mirosul era foarte plăcut, dulce, misterios, parizian, perfect pentru o seară în oraș, la un eveniment.
Exact ca parfumul pe care tocmai vi l-am descris (din amintiri, ce-i drept), așa sunt și colecțiile de haine marca Yves Saint Laurent. Este, după părerea mea, printre puținele branduri ce încă își păstrează esența pariziană, clasicismul și aerul chic, Yves Saint Laurent simbolizând ceva mai mult despre Paris.
Pentru sezonul ce este gata să vină, actualul designer ce conduce casa de modă, Anthony Vaccarello, a prezentat în toamna din 2017 colecția într-o manieră foarte profundă, având ca backround Turnul Eiffel luminat. Toată colecția a prezentat subtil o călătorie fără întrerupere, îmbinând suvenirurile hippie din Marrakech cu obișnuitul stil haute couture al casei de modă. Satinul, broderiile cu paiete, penele sunt doar câteva dintre detaliile ce au predominat ăn show. Ca nuanțe, monocromul a pus stăpânire pe colecție, dar nu au lipsit nici culorile vii precum albastru, roșu, violet, auriul sau argintiul.
Yves Saint Laurent este categoric în lista mea de case de modă favorite, datorită aerului chic și parizian pe care îl aduce sezon de sezon, mereu actualizând acel ceva original, în așa fel încât să își păstreze esența și originile.
Photos via Vogue
Share your thoughts