Azi o să vă vorbesc despre un set despre care voiam să scriu acum ceva timp. Uite că i-a venit și timpul. 🙂
Setul este primit de ziua mea, marca AVON cu un nou parfum și loțiune de corp – Viva la Vita. Ambalajul este unul elegant, albul cu lila-ul și cu un mic ton de auriu făcând un trio foarte frumos.
Sincer, am fost total surprinsă (într-un mod plăcut) de miros. După cromatica ambalajului și nuanța parfumului, am crezut ca va fi o aromă mai fresh, de liliac sau lavandă. Când să-l încerc, mirosul era cu totul diferit decât mă așteptam: unul de mere combinat cu încă ceva, dar nu eram sigură ce. Am citit conținutul care spune că este un amestec de ”note clare” de mere cu esență de mimoze și cu ”arome calde” de lemn de santal. Combinația este una interesantă, plăcută pentru toată lumea (zic eu), care îți dă o senzație fresh, urmată de un miros dulceag, care te duce cu gândul la serile de vară.
Ca rezistență, parfumul persistă destul de mult pe piele, dar nu suficient. Dacă ești o persoană care ”nu prea o dă pe acasă”, ar fi ideal să îți iei parfumul în geantă. Flaconul este unul mediu, potrivit pentru a fi luat în geantă fără să ocupe prea mult spațiu.
Cât despre loțiunea de corp, pot spune că sunt mulțumită de ea. Aroma își păstrează esența la fel ca la parfum, și se simte foarte fresh și răcoritor după ce o aplic pe piele.
Recomand cu mult drag atât acest parfum, cât și loțiunea, mai ales în zilele acelea aglomerate de vară, dar și în serile romantice și răcoroase, pentru că dau un vibe pozitiv momentelor speciale și pentru că, așa cum este menționat și pe ambalaj, trebuie să ”Trăim viața din plin!”.
Puteți găsi produsele aici:
Share your thoughts