Este martie 2021… Și eu sunt studentă, posibil viitoare jurnalistă (deși mai este cale lungă până acolo). Nu știu cum a trecut timpul atât de repede, dar am ajuns și aici cumva. Și nu regret nicio secundă. 

În mod normal, viața mea de student trebuia să înceapă altfel. Dar circumstanțele date au transformat primul meu an de studenție. Când eram la liceu, îmi imaginam studenția sub altă formă. Zile pline, în care aș fi fugit de colo-colo, cafelele matinale cu ai mei colegi, proiecte peste proiecte, petreceri, multă interacțiune cu viitorul. Toate acestea însă au prins un altfel de contur.

Chiar dacă este pandemie, nu m-am oprit din a-mi contura un vis, acela de a intra într-o nouă etapă importantă din viața mea. Așa că mi-am făcut bagajele și am plecat din Iași către capitală, unde am aterizat într-un cămin studențesc. Mă așteptam la mai multă foială și gălăgie, dar îmi place viața de căministă. Nu am cunoscut multă lume aici, dar cert este că am legat o prietenie strânsă cu a mea colegă de cameră (dacă citești asta, îți mulțumesc pentru că mă suporți ☺) ) . Timpul pe care îl petrec aici mă învăță cum să mă descurc singură într-un oraș mare, zi de zi. Sincer, mă așteptam să mă simt paralelă cu tot ce se întâmplă în viața de adult, dar m-am obișnuit repede cu noile responsabilități și chiar îmi place. Este acel sentiment frumos de libertate, o oarecare maturitate, iar în același timp, simt ceva ce nu cred că am mai simțit până acum: sentimentul că înaintez în vârstă și că eu chiar trebuie să depind acum mai mult de mine decât de familia mea. 

La facultate pot spune că este destul de bine, deși orele se desfășoară exclusiv online. Te întrebi probabil, de ce sunt aici dacă fac orele online? Nu îmi era mai comod să stau acasă? 

Probabil că da, ar fi fost mai comod, iar viața mea ar fi continuat fără probleme în Iași. Dar eu mi-am dorit să încerc ceva nou, să gust măcar puțin studenția la București. Chiar dacă cursurile și seminariile sunt online, am reușit să îmi cunosc o parte dintre colegi în viața reală. Nu pot spune același lucru și despre profesori, dar sunt convinsă că, odată ce se termină toată nebunia cu pandemia, sigur îi voi cunoaște și vom parcurge un drum frumos împreună. 

Când vine vorba de cursuri, nu sunt extrem de excited, ba chiar obosesc repede stând în fața monitorului pentru mult timp, dar seminariile sunt foarte faine. Am învățat extrem de multe lucruri noi, practice, care îmi vor fi de folos pentru viitor. Facultatea în sine, deși este online, mi-a modelat gândirea și îmi oferă deja o nouă perspectivă asupra lumii din jur. Temele, proiectele, testele (m-au înnebunit de cap, nu o să te mint) mi-au îmbunătățit îndemânarea în a scrie, în a căuta informații sau în a relaționa cu oamenii. 

Probabil că știi despre implicarea mea în diverse proiecte și evenimente, din perioada cât am fost în liceu. Această pasiune continuă și în prezent. Old passions die hard… Momentan totul se desfășoară mai mult online, dar am avut și alte ocazii în care am cunoscut alte persoane cu diverse povești și calități din care cred că și tu ai putea să înveți ceva. Sunt implicată de puțin timp în redacția revistei facultății și într-o asociație dedicată studenților la comunicare, iar pe lângă acestea, urmează să mă implic și în alte proiecte, care mai de care mai interesante. Iar blogul reprezintă unul dintre acestea, trecut la categoria „proiecte personale“, de suflet. 

Nu am avut ocazia să vizitez prea multe prin București, dar am descoperit multe locuri frumoase pe care orașul le ascunde (și nu mă refer doar la faimosul Centru Vechi, deși și acolo am găsit lucruri minunate). Nu spun mai multe acum, dar îți voi împărtăși în curând detalii.

Până atunci, tot ce vreau să zic este că nimic nu te poate opri în a-ți atinge idealurile, nici măcar pandemia. Cu pași mici, reușești să ajungi unde vrei. Încă nu am ajuns la idealul meu, dar sunt pe drumul cel bun. Și sper să reușești și tu, dragă cititorule. Keep in touch!