Primavară, chiar una cu un început de târziu de acum. Soarele își dezvăluie strălucirea din ce în ce mai evident, iar vântul adie plăcut printre pletele mele roșcate și răzlețe. Verdele crud al copacilor completează tabloul unei primăveri firești, iar păsările și albinele dau sunet culorilor din operă.

Dar nu despre peisaj vreau să vorbesc eu acum, deși este un intro destul de bun.

Este acea vreme când în sufletul meu se formează un mic haos, de data aceasta unul bun. Se adună trăiri, sentimente și noi speranțe. Și toate acestea se formează în preajma revenirii liliacului, care este chiar deasupra mea. Cred cu tărie că cele două elemente și-au format o mică legătură prin mine, care mă afectează într-un fel sau altul.

De când eram mică, liliacul m-a fascinat, de la floricelele sale minuscule până la mireasma sa îmbătătoare. Pot spune ca este una dintre florile mele preferate (da, lavanda este încă pe primul loc, you can/t change my mind, sorry), iar fiecare floricică, fie ea albă, lila, sau violet, spune o părticică din povestea mea.

Bucuria, nostalgia, speranța și noutatea sunt doar câteva lucruri din florile liliacului care conturează totodată haosul din sufletul meu, iar parfumul său mă poartă până la această poveste și mă introduce într-o stare de visare.

Toate acestea îmi trimit spiritul în tabloul de care v-am vorbit la început, dându-i tot mai multă viață și mascându-i fantezia într-un peisaj real.