De ce am ales să vă vorbesc despre negru? Pentru că este o nuanță neutră care poate intra fără probleme în orice ținută, nu este scoasă mai niciodată din colecțiile designerilor și caselor de modă, pentru că emană un mesaj profund, pe care adesea nu îl percepem din prima.
Pentru unii, negrul este o nunață monotonă, întunecată (metaforic vorbind), asociată de obicei cu stări depresive, cu lucruri negative sau chiar cu moartea. Pentru alții înseamnă mister, ceva tainic ce îi face să o îndrăgească într-un fel sau altul. Şi mai sunt alte persoane care văd negrul ca pe ceva vesel, liniștit și care emană fericire.
Consider că eu mă încadrez în cea de a doua categorie și cred că v-am mai spus într-un articol anterior (click aici ca să vezi despre ce vorbesc) că negrul reprezintă cealaltă parte a personalității mele, cea misterioasă. Îl pot integra fără probleme în orice ținută, începând de la cea punk sau rock până la ținuta glam, boemă sau vintage, iar outfiturile all black sunt printre preferatele mele în acest sezon, probabil pentru că toamna și iarna îmi inspiră mister și o melancolie bizară.
În ținuta all black de astăzi am ales să port niște pantaloni bufanți, o bluză mulată cu un chocker și am ales să le accesorizez cu o geantă mare având atașată de ea o eșarfă de satin cu imprimeuri geometrice și niște balerini cu fundiță și detalii metalice aurii.
Voi cum purtați negrul și ce vă inspiră această nonculoare?
Share your thoughts